Lisa Loring, actrița care a interpretat-o pe Wednesday în „Familia Addams”, a murit la vârsta de 64 de ani

Lisa Loring, actrița care a interpretat-o pe Wednesday în „Familia Addams”, a murit la vârsta de 64 de ani
A murit actrița Lisa Loring, Wednesday din „Familia Addams” / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 30/01/2023, 09:44
Actualizat: 30/01/2023, 09:46

Actrița Lisa Loring, cunoscută publicului mai ales pentru rolul Wednesday, interpretat în pelicula „Familia Addams” din 1964, a murit sâmbătă în urma unui accident vascular cerebral (AVC).

Informația a fost confirmată chiar de familie, notează revista Variety.

În ce alte filme s-a remarcat Lisa Loring

Fiica ei, Vanessa Foumberg, a declarat: „Mama a decedat liniștită, cu ambele fiice ținându-o de mâini”.

Laurie Jacobson, o bună prietenă, a scris pe Facebook: „A fost în inimile noastre întotdeauna ca Miercuri Addams”. Și Butch Patrick, care l-a interpretat pe Eddie Munster în „The Munsters”, și-a amintit de lisa: „Îmi pare foarte rău să aud de moartea dragei mele prietene Lisa Loring. Am fost foarte apropiați și am lucrat împreună des. Știu că era foarte slabă. Am fost în compania ei acum câteva săptămâni. Mergi cu Dumnezeu, prietene!”.

Loring s-a născut în Insulele Marshall din părinți care au făcut carieră în Marina militară americană. Ea a locuit ani buni în Hawaii înainte de a veni la Los Angeles împreună cu mama sa. La vârsta de 4 ani, a fost distribuită într-un episod din „Dr.Kildare”. După ce „Familia Addams” s-a încheiat (două sezoane), Lisa Loring s-a alăturat sitcomului „The Pruitts of Southampton”, produs de Phyllis Diller. A mai apărut în serialele „U. N. C. L. E.”, „Insula fanteziei” și „Barnaby Jones”.

Mai târziu, în anii ‘80, actrița Lisa Loring a fost distribuită și în „Savage Harbor” și „Blood Frenzy”, iar pe final de carieră a lucrat ca artist de machiaj la filme pentru adulți, sub numele „Maxine Factor”.

Rămâne, însă, în memoria cinefililor petru rolul lui Wednesday, din „Familia Addams”. Personajul ei, Wednesday Addams, era dulce, dar în același timp sumbru și avea o înclinație spre a colecționa animale de companie înfiorătoare, inclusiv un păianjen văduva neagră (pe nume Homer) și o șopârlă (Lucifer). Jucăria ei preferată era o păpușă fără cap.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Zeci de călători, batjocoriți de CFR. Trenurile, un iad ambulant
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
O formă rară de materie cuantică a fost creată, în premieră, cu ajutorul moleculelor
×